Terapia Balbaielii
  • 2021-04-13
  • 970 vizualizari
  • Simina Floroiu

Ca urmare a muncii de cercetare desfãșurate în domeniu, pe parcursul a câtorva decenii de cercetãri, au fost puse la punct câteva tehnici de ordin comportamental, bazate pe învãțarea unui nou ritm expresiv:
 
1. Training-ul legat de luarea la cunoștințã. Aceasta îi permite persoanei cu balbism sã îi contientizeze balbismul. În general, balbicii nu sunt conștienți decât de 28% din perturbãrile lor de tip balbic. Aceastã conștientizare faciliteazã diminuarea balbismului. La început, terapeutul îi dã subiectului definiția balbismului îi semnaleazã prezența acestuia. Acesta trebuie sã îi identifice conduitele balbice. Aceastã fazã a terapiei continuã pânã când subiectul identificã 80% din bâlbâieli pe parcursul a douã ședințe consecutive.
 
2. Regularizarea respiraței, care include urmãtoarele activitãți:
Evidențierea inconveniențelor: Subiectul enumerã inconveniențele și frustrãrile determinate de balbism. Antrenamentul într-o metodã de relaxare: Subiectul se relaxeazã la începutul fiecãrei ședințe, adoptând o poziie destinsã, închide ochii și respirã profund și lent. Anticiparea balbismului: Subiectul face o pauzã în momentul în care prevede bâlbâiala. Activitãile incompatibile: Subiectul înceteazã sã vorbeascã în timpul bâlbâielii. Expirã și inspirã lent, destinde muchii pieptului și gâtului și emite cuvintele dorite. Antrenamentul corectiv: Dupã o bâlbâialã, subiectul reîncepe activitãțile incompatibile, la indicația terapeutului. Antrenamentul preventiv: Dacã subiectul anticipeazã bâlbâiala, practicã activitãți incompatibile. Practica pozitivă: Subiectul face activitãți structurale cu terapeutul, în scopul de a-i ameliora abilitãile verbale. Suportul social: Subiectul explicã membrilor familiei și prietenilor noile sale obiceiuri de limbaj. Solicitã apropiaților sã comenteze progresele sale și sã-i reaminteascã sã utilizeze metoda. Exerciii în public: Subiectul cautã și înfruntã situații dificile, pe care le evita înainte. Exerciii postterapie. Subiectul este încurajat sã continue tratamentul. 
 
3. Creșterea gradatã a debitului verbal. Faciliteazã integrarea respirației regularizate, permițând introducerea unor obiective proxime. Aceastã fazã a terapiei este introdusã pe parcursul a douã ședințe consacrate învãțãrii regularizate.
 
4. Restructurarea cognitivã. Aceasta are ca scop corectarea cognițiilor negative, inadecvate ale subiectului. Acesta își exprimã gândurile sale negative și automate cu privire la balbismul său în diferite situații sociale. Cu ajutorul terapeutului, el evalueazã dimensiunile iraționale și inhibitorii. Formuleazã noi gânduri raționale și productive, care faciliteazã reducerea anxietãii sociale. 
 
5. Practica în grup. Se recomandã alcãtuirea unor grupuri terapeutice formate din balbici, în scopul generalizãrii beneficiilor terapiei, sugestii noi pentru depãșirea situațiilor dificile, învãțarea unor noi strategii de rezolvare a problemelor, precum și antrenamentul abilitãților sociale.
 
6. Consilierea pãrintilor în aplicarea metodelor învãțate și acasã. Împreunã cu aceștia, se identificã atitudinile negative dezvoltate în ce privește copilul balbic. Câteva atitudini sunt esențiale în raport cu copilul. Astfel:
- evitarea blamãrii copilului în timpul ezitãrilor;
- evitarea întreruperii copilului în timp ce vorbește;
- evitarea finalizãrii cuvintelor sale înainte ca acesta sã o facã;
- evitarea finalizãrii frazelor sale;
- evitarea anticipãrii a ceea ce copilul încearcã sã spunã;
- evitarea chestionãrii copilului fãrã oprire sau fãrã a-i acorda timp de rãspuns;
- evitarea corectãrii constante a comportamentului verbal al copilului, critica diminuatã;
- acordarea de laude în cazul în care se exprimã cu o mai bunã fluiditate;
- orientarea interesului spre copil, când copilul li se adreseazã, arãtând atenție și interes fațã de ceea ce spune copilul;
- diminuarea propriului debit verbal – vorbirea lentã;
- utilizarea unui limbaj simplu;
- identificarea și modificarea împrejurãrilor în care copilul ezitã mai mult sã vorbeascã;
- încurajarea copilului de a vorbi în timpul situațiilor care îi faciliteazã un bun debit verbal. 
 
Direcțiile terapeutice sunt dezvoltate pe baza concepiilor, factorilor determinanți și a impactului bâlbâielii, astfel:
a) terapia centrată pe funcțiile afectate, ce cuprinde metode și procedee specifice pentru fiecare componentă tulburată, menite să producă prevenirea, ameliorarea și corectarea oricarei abateri de la normalitate (logopedia);
b) terapia prin învățare, ce vizează recuperarea unor dificultăți de tipul: intelectual-cognitive; emotional-afective; motrice și psihomotrice; psihocomportamentale; comunicationale; relațional-sociale.
c) terapia ocupațională, menită să dezvolte activități fizice și psihice, în special de comunicare, relaționare și motivație, prin: joc și acțiuni distractive; muzică; dans; desen și pictură; activități practice.
d) terapia de tip psihoterapeutic, care nu înlătură, propriu-zis, deficiența, dar contribuie la înlăturarea anxietății, la reducerea stărilor conflictuale și la stimularea motivației, la dezvoltarea unor trăsături pozitive de personalitate și de comportament.